E202 este sarea de potasiu a acidului sorbic. Acest acid organic este conținut în sucul de cenușă de munte și a fost izolat pentru prima dată de acesta de către August Hoffmann în 1859, întâmplător, numele său a fost dat în numele numele latin al genului Rowan - Sorbus. Primul acid sorbic sintetic a fost sintetizat în 1900 de Oscar Döbner. Sărurile acestui acid se obțin prin interacțiunea cu alcalii. Compușii obținuți sunt numiți sorbați. Sorbatele de potasiu, calciu și sodiu, precum și acidul în sine, sunt utilizate ca conservanți în industria alimentară, cosmetică și farmacologie, deoarece aceste substanțe pot suprima creșterea mucegaiurilor și fungiilor de drojdie, precum și a unor bacterii.
Unde este conținută e202?
Acesta este un conservant foarte comun. Se folosește la prepararea produselor alimentare cum ar fi:
- maioneza si sosuri de maioneza;
- brânzeturi;
- cârnați și produse semifabricate din carne;
- legume și fructe;
- sucuri;
- umpluturi pentru iaurt;
- prăjituri și produse de patiserie;
- băuturi nealcoolice;
- vin.
De asemenea, sorbatul de potasiu este utilizat în cosmeticele pentru prepararea șampoanelor, lotiunilor, cremelor. Adesea, sorbat de potasiu este utilizat împreună cu alți conservanți, astfel încât aceștia departe de substanțele inofensive pot fi adăugați produselor în cantități mai mici.
Este E202 dăunător sau nu?
Ca supliment alimentar E202 folosit de la mijlocul secolului trecut, dar nu există încă informații convingătoare despre efectele sale negative asupra corpului uman. Pe parcursul întregii perioade de utilizare a E202, singurele manifestări ale vătămării cauzate de acest supliment au fost reacțiile alergice, care au apărut uneori atunci când au fost utilizate.
Cu toate acestea, există o ipoteză că utilizarea oricăror conservanți poate fi periculoasă.
Pe baza acestor considerente, cantitatea de sorbat de potasiu din produsele alimentare este strict limitată la o serie de acorduri și documente internaționale. În medie, conținutul său în alimente nu trebuie să depășească 0,2 g până la 1,5 g pe kilogram de produs finit.