Educația ecologică în grădiniță

Vârsta preșcolară este caracterizată de o curiozitate crescută în diverse sfere, dar copiii manifestă un interes deosebit în natură. Prin urmare, educația ecologică în grădiniță ocupă un loc important în dezvoltarea cunoașterii lumii înconjurătoare, dezvoltarea atitudinii umane față de toate lucrurile vii și formarea comportamentului conștient în mediul natural.

Scopul educației ecologice este:

Urgența educației ecologice

Formarea atitudinii umane față de natură este sarcina principală a educației ecologice, care se realizează prin dezvoltarea compasiunii, empatiei și simpatiei copiilor pentru toate ființele vii de pe planetă. Omul este o parte a naturii, dar adesea acesta este cel care are un efect negativ asupra lumii din jurul lui. Formarea poziției active a "apărătorului și prietenului" lumii naturale este baza în educația culturii ecologice a copiilor preșcolari. Copiii sunt deosebit de sensibili și responsabili și prin urmare sunt implicați activ în toate activitățile pentru a proteja pe cei care au nevoie de ea. Este important să arătăm copiilor că oamenii ocupă o poziție mai puternică în raport cu lumea naturală (de exemplu, plantele se usucă fără apă, păsările vor muri din frig în timpul iernii, fără hrană). Prin urmare, ar trebui să facem toate eforturile pentru a ne asigura că toată viața pe pământ se dezvoltă și aduce bucurie (de exemplu, cântarea de dimineață a păsărilor de sub fereastră va fi plăcută celor care le-au hrănit iarna și floarea înflorită pe fereastră îi va mulțumi pe cei care i-au udat).

Cunoștințele primite despre lumea din jurul nostru trebuie să fie susținute de activități practice și exemple ilustrative, astfel încât copiii să poată vedea rezultatul pozitiv al activităților lor și au dorința de a-și îmbunătăți realizările.

Forme și metode de educație ecologică

O mare importanță în educația ecologică a persoanei este ocupată de excursii, datorită cărora copiii se familiarizează cu diversitatea lumii naturale și observă fenomenele naturii. Excursiile sunt de asemenea importante pentru acumularea de cunoștințe despre natura terenului nativ și orientarea pe teren: abilitatea de a găsi relații în natură, de a observa percepțiile oamenilor, de a prezice consecințele activităților umane, atât cele favorabile, cât și cele negative. În timpul excursiei, copiii învață să interacționeze cu lumea din jur. Pentru aceasta, educatorul acordă o atenție deosebită faptului că omul este doar un oaspete în lumea naturală și, prin urmare, trebuie să urmeze poruncile: să observe tăcerea, să fie răbdător și atent.

Rolul basmelor în educația copiilor preșcolari nu poate fi supraevaluat, iar poveștile ecologice sunt interesante, în primul rând, de noutatea complotului și de introducerea unor personaje neobișnuite. Datorită povestirilor pentru copii într-o formă accesibilă, puteți spune despre fenomene complexe din natură, despre relația dintre natură și om și despre importanța muncii umane. Un loc special este ocupat de basmele inventate de copii înșiși.

Unul dintre principalele tipuri de educație preșcolară este jocurile didactice privind educația ecologică. Datorită jocului, copilul învață să distingă semnele de fenomene și obiecte, să le compare și să le clasifice. Copiii învață noi informații despre lumea naturală, dezvoltă memoria și percepția, vorbesc despre viața animalelor și a plantelor, dezvoltând gândirea și vorbind. Jocurile didactice promovează aplicarea cunoștințelor dobândite pentru jocuri comune, îmbunătățind abilitățile de comunicare ale copiilor.

Desigur, dezvoltarea ecologică a copiilor din grădină va fi deosebit de eficientă dacă este legată de educația ecologică din familie. Prin urmare, profesorii ar trebui să încurajeze părinții să creeze condiții favorabile pentru un mediu înconjurător în curs de dezvoltare.